Termenul de introducere a acțiunii în anularea hotărârii A.G.A.

Drd. Petre-Andrei Țâru Universitatea „Titu Maiorescu” din București Avocat, Baroul București

Termenul de introducere a acțiunii în anularea hotărârii A.G.A.

Abstract: Termenul în care poate fi introdusă acțiunea în anulare a hotărârii A.G.A. ca și aspectele de natură teoretico-practice prezintă o relevanță deosebită întrucât anularea hotărârilor Adunării Generale a Acționarilor reprezintă schimbarea/modificarea voinței societare exprimată prin hotărârea acționarilor, iar hotărârile Adunarii Generale  care reprezintă însăși societatea prin care pot fi încălcate dispoziții legale, prevederi ale actului constitutive sau alte hotărâri ale actionarilor nu pot fi sancționate decât pe această cale.

Cuvinte cheie: Actiunea in anulare, hotărârea A.G.A, termen de introducere a acțiunii în anulare

 

Prima parte a art.132 alin.2 LSC stipulează că ,,Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termem de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a-IV-a.”

Important este să abordăm problema naturii termenului de 15 zile și anume dacă acesta este unul de prescripție sau de decădere. Practic termenul de prescripție este supus suspendării sau întreruperii, precum și repunerii în termne, spre deosebire de cel al decăderii[1] . Doctrina și jurisprudența în mod unanim au stabilit natura termenului ca fiind de prescriptie.[2] .

Ceea ce este extrem de benefic este faptul ca termenul este unul de drept procesual, astfel încât, se calculează  pe zile libere.

Relevant în practică este faptul că nu se poate contesta o hotărâre a adunări generale a acționarilor pe cale incidentală, adică pe cale de excepție în cadrul altor procese. În acest sens Curtea de Apel  București prin decizia nr.791 din 20 mai 2009 [3]  a precizat că în cadrul unei acțiuni prin care se solicită retragerea din societate a unui asociat pentru neînțelegeri cu ceilalți asociați, deși reclamanta contestă că ar fi fost convocată la adunările generale ale societații respective, ea nu a putut dovedi aceast lucru  cu hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate în urma unor acțiuni în anularea hotărârilor adunărilor generale respective. În altă situație, Înalta Curte de Casație și Justiție, referindu-se la o hotărâre a Curții de Apel Timișoara, a afirmat că excepția nulității hotărârii adunării generale a acționarilor poate fi analizată doar în cadrul procesual stabilit de dispozițiile imperative cuprinse în art.132 din Legea nr.31/1990 [4].

În respectiva cauza, această excepție fusese ridicată în fața Curții de Apel București, în cadrul unei acțiuni în anularea unei hotărâri arbitrale. Astfel, pentru a obține sancțiunea nulității hotărârii A.G.A. prevăzută de art.132 LSC în mod imperativ trebuie să fie parcursă procedura instituită de acest articol. Încălcările regulilor privind adoptarea unei hotărâri A.G.A. nu au drept singură sancțiune sau drept singură urmare posibila anulare a acestei hotărâri. În cauză judecată de Curtea de Apel București, antemenționată, reclamanta nu urmărea să obțină invalidarea hotărârilor A.G.A. la care pretindea că nu fusese convocată, ci afirma acest drept în susținerea pretenției sale că există neîntelegeri grave între asociați și că este exclusă de la participarea de la viața socială, cu scopul de a obține dreptul de a se retrage din societate. Deci, ea nu susținea că respectivele hotărâri ar fi fost acte juridice nule ci le invoca (mai precis invoca lipsa convocării sale la ședințele A.G.A.) pentru a obține un alt efect juridic, respectiv retragerea din societate (era vorba de un SRL).

Consider că trebuie reiterată ideea potrivit căreia în cadrul procesual stabilit nu se atacau acte juridice (hotărâri A.G.A.) ci se afirmau fapte care, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, puteau fi dovedite cu orice mijloace de probă.

De remarcat este faptul că împlinirea termenului de 15 zile nu stinge ,,ca în cazul decăderii, dreptul subiectiv la despăgubiri, dacă prin  hotărârea A.G.A s-a creat un prejudiciu” [5] . Problema ridicată poate însă revoluționa practica judiciară întrucât  la această dată efectul termenului de 15 zile a fost acela de a bloca controlul de legalitate al hotărârilor A.G.A., după expirarea sa, chiar și pe cale incidentală. Despăgubirile sunt concepute ca o sancțiune complementară a anulării, așa încât în lipsa acesteia nu au fost făcute cereri autonome de despăgubiri  pentru hotărâri pretins ilegale.[6]

Menționez faptul că despăgubirile nu sunt complementare sau subsidiare anulării ceea ce determină faptul că pentru o hotărâre ilegală o acțiune în despăgubiri poate fi introdusă și dupș expirarea termenului de 15 zile prevăzut de art.132 alin.2. Atragerea răspunderii determină dovedirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, adică a faptului că hotărârea A.G.A. contravine prevederilor statutare sau legale. Constatarea faptului că o hotărâre încalcă legea nu este unul și același lucru cu a anula hotărâre. Principiul securității juridice prevalează cu privire la termenul în care se poate solicita anularea unei hotărâri  însă, în speța de față se opune principiul ex iniuria isu non oritur.

Dacă securitatea juridică nu este afectată nu există niciun temei pentru a interzice exercițiul dreptului de a cere constatarea ilegalității hotărârii și acordarea de despăgubiri după expirarea termenului de 15 zile, dar în interiorul termenului general de prescripție de trei ani.

În dreptul administrativ, de pildă, un raționament similar ar fi greu de conceput întrucât legea nr. 554/2004 a contenciosului impune prezența unei cereri de anulare a actului administrativ ca o condiție prealabilă a oricărei cereri de despăgubiri. Numai instanța de contencios administrativ are dreptul de a constata ilegalitatea unui act administrativ, condiție sine qua non a admiterii cererii de despăgubiri. În acest sens este și reglementarea procedurii de judecată a excepțiilor de nelegalitate. Acest raționament nu subzistă în cazul nelegalității hotărârilor A.G.A. care, fiind o chestiune de natura dreptului comun, poate fi contestată de orice instanță civilă.

Cu privire la chestiunea de a cunoaște dacă acțiunea în anulare ar putea fi introdusă numai după publicarea în Monitorul Oficial  a hotărâri sau ar putea fi introdusă și înainte de această dată (în intervalul dintre data adoptării hotărârii și data publicării) s-au exprimat mai multe puncte de vedere în practica și în doctrină. Astfel, acționarii ar putea avea un interes legitim cât se poate de justificat și actual pentru a introduce o acțiune în anulare între momentele menționate însă cerința publicării în Monitorul Oficial  este o măsură de protecție a acționarilor și ca atare nu poate fi aplicată impotriva lor. [7].

Actual, practica jurisprudențială a suferit un reviriment iar deciziile de ultimă oră relevă fără urmă de dubiu faptul că este acceptat dreptul acționarilor de a introduce acțiunea în anulare înainte de publicarea hotărârilor în Monitorul Oficial. Așadar, termenul în care trebuie introdusă acțiunea în anulare este reprezentat de perioada scursă între adoptarea hotărârii și publicarea sa, la care se adauga cele 15 zile ulterioare publicării. [8].Termenul de prescripție începe să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial și reprezintă perioada pe durata căreia poate fi exercitat un drept [9].Ca atare, momentul în care începe să curgă termenul de prescripție este momentul în care dreptul la acțiune s-a născut și poate fi exercitat. Expirarea acestui termen depinde însă de un eveniment care, în principiu, este sigur că se va realiza, cu excepția cazului în care hotărârea nu se mai publică (publicarea in Monitorul Oficial), însă nu se cunoaște cu certitudine momentul în care se va produce.

Este preferabil să accepte, că întotdeauna există obligația de a publica hotărârea A.G.A. în Monitorul Oficial, fără derogări de la regulă, pentru a putea marca în timp momentul din care curg 15 zile până la expirarea termenului de prescripție.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.311 din  25 ianuarie 2011[10]  a afirmat că o cerere de intervenție în interes propriu este incompatibilă cu cadrul procesual fixat printr-o acțiune intemeiată pe dispoz. art.132  LSC. Raționamentul nu este legat de termenul de prescripție ci este acela că acțiunea este îndreptată împotriva societății, interesul acțiunii vizează voința socială și nu ar fi de conceput și de acceptat alte interese particulare care ar putea fi apărate pe calea unei intervenții în interes propriu.

În ceea ce privește acțiunea în declararea nulității absolute, această formă este imprescriptibilă extinctiv, putând fi practic introdusă oricând.Scurgerea unui timp mare de la o hotărâre și până la introducerea unei acțiuni în declararea nulității absolute a determinat practica judiciară să impună o formă de prescripție de facto. Astfel, Curtea de Apel Constanța [11] a acordat protecție principiului stabilității actelor juridice, respingând ca lipsită de interes o acțiune în constatarea nulității absolute a unei hotărâri A.G.A. din 1996, acțiune formulată în anul 2006. Temeiurile avute în vedere de instanță au fost acelea potrivit cărora hotărârea  ,,și-a produs efecte care nu mai pot fi înlaturate”, în consecință eventuala admitere a acțiunii nu ar mai putea  conduce la niciun folos practic reclamantului.

Concluzii

Indiferent de forma nulității relativă sau absolute, termenul de introducere a acțiunii in anulare a hotărârii A.G.A. este extrem de important întrucăt exercitarea acestui tip de acțiune conduce la o imixtiune în viața socială a unei societăți conducând sau nu la perturbarea acesteia.De acest termen depinde practice dacă hotărârile adopatate in cadrul A.G.A. vor ramâne sau nu valabile în condițile în care vor fi supuse controlului de legalitate exercitat de către instanțele judecătorești. 

Bibiliografie

Beleiu Gheorghe, Marian Nicolae, Trușcă Petrică, Drept civil roman.Introducere in studiul dreptului civil .Subiectele dreptului civil , Ed.Universul Juridic,2007;

Bojin Lucian, Acțiunea în anularea hotărârii Adunării Generale a Acționarilor ,Editura Universul Juridic,2012;

I.Schiau,T.Prescure, Legea societăților comerciale nr.31/1990.Analize si comentarii pe articole,Ed.Hamangiu, București,1997;

  1. Leaua,Societăți comerciale Proceduri speciale,Ediția 2,Editura Ch Beck,București 2009;

C.Duțescu, Drepturile acționarilor,Ed.Lumina Lex, București 2006;

Șcheaua Marius, Legea societăților comerciale nr.31/1990, comentată și adnotată,Ed.All Beck,București 2000;

Catană Radu, Dreptul societăților comerciale.Probleme actuale privind societățile pe acțiuni.Democrația acționarială,Ed.Sfera Juridică,Cluj-Napoca,2007.

[1] G.Beleiu , Marian Nicolae, Trușcă Petrică, Drept civil roman.Introducere in studiul dreptului civil .Subiectele dreptului civil , Ed.Universul Juridic,2007, pag.242;

[2] M. Scheaua, Legea societăților comerciale nr.31/1990, comentată și adnotată,Ed.All Beck,București 2000 pag. 294;;R. Catana, Dreptul societăților comerciale.Probleme actuale privind societățile pe acțiuni.Democrația acționarială, Ed.Sfera Juridică,Cluj-Napoca,2007 , pag.98; I. Schiau, T. Prescure, Legea societăților comerciale nr.31/1990.Analize si comentarii pe articole,Ed.Hamangiu, București,1997, pag.393; C. Duțescu , Drepturile acționarilor,Ed.Lumina Lex, București 2006 p.253

[3] publicată în Revista de drept comercial nr.11/2009, pag.141.

[4] Decizia ICCJ nr.153 din 18 ianuarie 2011, publicată pe site-ul www.scj.ro.

[5] C. Duțescu, Drepturile acționarilor, Ed.Lumina Lex,București 2006 p.253.

[6] L. Bojin, Acțiunea în anularea hotărârii Adunării Generale a Acționarilor ,Editura Universul Juridic,2012 , pag.207.

[7] I.Schiau, T.Prescure, op.cit, p.394

[8] C. Duțescu, op.cit., p.254

[9] Art.2501 si 2517 NCC

[10] publicată pe www.scj.ro

[11] Decizia nr.141 din 9 noiembrie 2009, publicata in Jurindex.