În Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 445 din 18 iunie 2014 a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 3 din 12 mai 2014 (Decizia nr. 3/2014) privind examinarea recursurilor în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000), raportat la dispoziţiile art. 254 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), art. 84 lit. a), art. 85 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 188/1999), şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei din păduri şi din afara acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2007 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006).

1. Obiectul recursului în interesul legii
Prin recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău se arată că nu există un punct de vedere unitar în practica judiciară cu referire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, raportat la dispoziţiile art. 254 din Codul muncii, art. 84 lit. a), art. 85 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 188/1999 şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, în privinţa competenţei materiale de soluţionare şi a admisibilităţii acţiunilor formulate de autoritatea publică în domeniul silviculturii pentru recuperarea de la personalul cu atribuţii de pază a fondului forestier a contravalorii pagubelor produse prin tăieri ilegale de arbori.
2. Optica jurisprudenţială
a) Într-o primă orientare jurisprudenţială, instanţele de judecată au considerat că judecarea acestor cereri este de competenţa instanţelor de jurisdicţia muncii, potrivit dispoziţiilor titlului XII “Jurisdicţia muncii” din Codul muncii, şi că acţiunile sunt admisibile, examinând pe fond cauzele cu care au fost învestite.
În acest sens, instanţele au reţinut că, potrivit art. 48 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, personalul silvic care încalcă legile şi regulamentele specifice domeniului silviculturii, îndatoririle ce îi revin potrivit contractului individual de muncă, precum şi normele de comportare, aducând astfel daune intereselor silviculturii şi prestigiului instituţiei pe care o reprezintă, răspunde disciplinar, contravenţional, civil sau penal, în funcţie de natura şi gravitatea faptei săvârşite.
Au reţinut aceste instanţe că răspunderea patrimonială a salariaţilor pentru pagubele produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor, reglementată de art. 254 alin. (1) din Codul muncii, este, în fond, o răspundere civilă contractuală.
Prin urmare, s-a apreciat că dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 se interpretează ca făcând trimitere la răspunderea patrimonială reglementată de Codul muncii, având în vedere că, prin semnarea unui contract individual de muncă, între părţi s-a născut un raport juridic de dreptul muncii. Totodată s-a reţinut că, potrivit art. 58 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, personalul silvic se împarte în două categorii, respectiv funcţionarii publici, numiţi în funcţie printr-un act administrativ, şi personalul contractual, care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă încheiat în condiţiile art. 10 din Codul muncii.
Conform dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999, în măsura în care ordonanţa de urgenţă nu dispune altfel, şi în sensul că dispoziţiile respective vizează alte aspecte decât cele care privesc răspunderea patrimonială în cazul căreia sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, act normativ ce reglementează modalităţile de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora
S-a reţinut că angajarea răspunderii patrimoniale a personalului silvic contractual cu atribuţii de pază a pădurilor nu se poate realiza prin emiterea ordinului sau dispoziţiei de imputare, în condiţiile art. 84-85 din Legea nr. 188/1999, întrucât aceste persoane nu se află într-un raport de serviciu cu autoritatea silvică, născut şi exercitat în baza actului administrativ de numire, ci îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă. În acest sens, au fost avute în vedere şi prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999
b) Într-o a doua orientare jurisprudenţială, instanţele au apreciat că acţiunile formulate de autoritatea silvică pentru angajarea răspunderii patrimoniale a personalului silvic contractual cu atribuţii de pază a fondului forestier sunt admisibile, iar competenţa de soluţionare a acestora aparţine instanţelor de contencios administrativ.
În acest sens, s-a reţinut că, potrivit prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, personalul silvic este format din persoanele care au pregătire de specialitate silvică atestată prin actul de absolvire a unei forme de învăţământ recunoscută în România şi care exercită efectiv profesiuni specifice activităţii în domeniul silviculturii.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 58 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, coroborate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.009/2000 privind corelarea gradelor profesionale prevăzute în Statutul personalului silvic cu categoriile, clasele şi gradele aferente funcţiilor publice, prevăzute în Statutul funcţionarilor publici (Hotărârea Guvernului nr. 1.009/2000), prin care a fost reglementată corelarea gradelor profesionale prevăzute de statutul personalului silvic cu clasele şi gradele aferente funcţiilor publice prevăzute de Legea nr. 188/1999, rezultă că o parte a personalului silvic are calitatea de funcţionar public, iar cealaltă parte – majoritară – are calitatea de personal contractual.
Prin dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 – lege specială – s-a prevăzut expres că personalului silvic îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999, fără a se face distincţie dacă îşi desfăşoară activitatea în baza unui act de numire într-o funcţie publică sau în baza unui contract individual de muncă, în măsura în care ordonanţa de urgenţă nu dispune altfel.
c) Procurorul general a arătat că a existat şi un al treilea tip de soluţii, pronunţate de instanţele de contencios administrativ, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, acţiunile formulate împotriva personalului silvic cu atribuţii de pază a fondului forestier, pentru recuperarea pagubelor cauzate prin tăieri ilegale de arbori.
În motivarea acestor soluţii s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 4 lit. b) şi c) şi art. 7 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, gradul profesional de pădurar este specific personalului silvic cu pregătire medie sau de bază, iar, întrucât art. 58 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă nu face nicio distincţie între personalul silvic cu statut de funcţionar public şi personalul silvic angajat în baza unui contract individual de muncă, rezultă că personalului silvic cu atribuţii de pază a fondului forestier îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999, chiar dacă angajarea lui s-a realizat prin încheierea unui contract individual de muncă.
Întrucât autoritatea publică nu a procedat la recuperarea pagubei potrivit procedurii instituite de art. 85 din Legea nr. 188/1999, prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare ce poate constitui obiect al controlului din partea instanţei de contencios administrativ, repararea prejudiciului pe calea acţiunii directe, îndreptate împotriva salariatul, este inadmisibilă.
Instanţele au reţinut şi că, potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999, dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice, astfel încât nu sunt aplicabile dispoziţiile cuprinse în titlul XII din Codul muncii referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă.
În sprijinul acestei opinii a fost invocată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 481 din 22 septembrie 2005 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 73 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (devenit art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007), cu motivarea că textul criticat nu încalcă dreptul autorităţii sau instituţiei publice de a-şi întregi patrimoniul, în cazul angajării răspunderii civile a funcţionarului public, ci prevede, în acest scop, o procedură specială, mai facilă.
3. Opinia procurorului general al PÎCCJ
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că a treia orientare jurisprudenţială este în litera şi în spiritul legii.
4. Opţiunea Înaltei Curți de Casatie şi Justiţie
Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursurilor, pronunţând următoarea soluţie: ”În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2007, coroborate cu dispoziţiile art. 254 şi art. 266 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările ulterioare, acţiunile în răspundere patrimonială formulate împotriva personalului silvic cu atribuţii de pază a pădurilor pentru pagubele produse pe suprafeţele de pădure pe care le are în pază, în condiţiile art. 1 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, sunt de competenţa materială a instanţelor de conflicte de muncă.

Sursa juridice.ro